Castelul Nopcea (Nopcsa) din Sacel, Hunedoara

În anul 1889 Elek Nopcsa a intrat în posesia castelului de la Săcel, de lângă Hațeg, unde s-a mutat cu întreaga familie. Acest castel a fost construit de familia Botoroagă din satul Săcel și a ajuns în proprietatea familiei Nopcsa ca urmare a unor datorii neplătite. Fratele lui Elek, Francisc, având o pasiune pentru botanică, a realizat un parc dendrologic foarte apreciat de către cunoscători, în apropierea castelului. Franz Nopcsa avea apartamentul său în castel, iar una dintre camerele faimoase era vestita “cameră a oglinzilor venețiene”, o încăpere îmbrăcată integral în lemn de nuc ce avea pe fiecare perete mari oglinzi spectaculoase. Holul castelului era o adevărată galerie de trofee de vânătoare, iar din turn se poate admira o minunată priveliște a Țării Hațegului.

Castelul a fost pierdut de familia Nopcsa, odată cu terminarea Primului Război Mondial și cu confiscarea averilor nobilimii maghiare din Transilvania.

Un aspect interesant legat de domeniul Săcel, de care se leagă strâns numele lui Franz Baron Nopcsa, este acela că, prin testament, Alexius Nopcsa, tatăl lui Franz, singurul proprietar al domeniului, a lăsat castelul de aici lui Carol Pallavicini, nepotul său și de asemenea nepot al Margrafului Johann Pallavicini, Ambasadorul Austro-Ungariei la Constantinopol pe timpul războiului.

Acest fapt, contestat după moartea sa de către soția fiului său Elek, poate fi înțeles ca un act de conservare. Alexius știa că proprietățile nobilimii maghiare sunt confiscate după război, acesta fiind cazul domeniului din Fărcădin, care în 1919 a fost trecut în proprietatea Generalului Berthelot. Era de la sine înțeles că, odată fiind în proprietatea moștenitorului familiei Pallavicini, această influentă familie cu legături în întreaga Europă va încerca să păstreze castelul și nu va permite confiscarea sa. Probabil acesta a fost chiar motivul pentru care Statul Român, după ce a naționalizat domeniul în anul 1921, l-a redat în anul 1933, după moartea lui Franz Nopcsa, moștenitorului de drept, Carol Pallavicini, chiar dacă acesta nu a intrat efectiv în posesia lui niciodată...

Se pare că la un moment dat, neoficial, castelul a fost donat de către Franz Nopcsa Institutului Geologic Român, cu toate că acesta nu avea niciun drept legal asupra domeniului. Mai târziu, în anii ’50, castelul Săcel a fost realmente devastat, regimul comunist defrișând parcul cu arbori rari, asanând iazurile, distrugând grădina și în final arzând întreaga bibliotecă aflată aici, chiar în curtea castelului. Martori oculari au povestit că a fost nevoie de 3 zile pentru a arde toate cărțile și caietele legate în piele groasă de vită... După ani, castelul a devenit gazdă pentru o școală specială destinată copiilor orfani care, după moda perioadei comuniste, trebuiau exilați la marginea societății. După schimbarea regimului din România și odată cu restructurarea sistemului de protecție a copilului, castelul și-a pierdut utilitatea și, din cauza lipsei de fonduri a autorităților, se degradează iremediabil în fiecare zi...

Familia Nopcsa a avut mai multe proprietăți, dar cele mai cunoscute au fost: Conacul Nopcsa din Fărcădin (G-ral. Berthelot), Castelul Nopcsa din Zam, Castelul Nopcsa din Arad și Curia Nopcsa din Densuș.

(www.nopcsa.ro)

(foto: Daniel Guţă, www.adevarul.ro)

(foto: http: www.nopcsa.ro)